Traficul pe Aeroportul Internațional Satu Mare a crescut cu 34% în 2025, la peste 94.000 de pasageri
Aeroportul Internațional Satu Mare a înregistrat în 2025 un trafic de peste 94.000 de pasageri, în creștere cu 34% față de anul precedent. Majoritatea pasagerilor au utilizat curse externe regulate.
Creștere semnificativă a traficului aerian
Aeroportul Internațional Satu Mare, aflat în subordinea Consiliul Județean Satu Mare, a înregistrat în anul 2025 un total de 94.110 pasageri, potrivit unui comunicat de presă transmis de administrația județeană.
Comparativ cu anul 2024, când aeroportul a fost tranzitat de 70.206 pasageri, creșterea este de 34%, indicând o evoluție constantă a traficului aerian în nord-vestul României.
Curse externe, dominante
Conform datelor oficiale, peste 90% dintre pasagerii care au utilizat aeroportul din Satu Mare în 2025 au călătorit pe curse externe regulate, ceea ce confirmă rolul important al aeroportului în conectivitatea internațională a regiunii.
”Traficul aerian de la Satu Mare se află într-o creștere constantă, iar odată cu finalizarea proiectelor de investiții în infrastructură, se estimează că în următorii ani va avea loc o dezvoltare constantă a sectorului aerian și a mobilității în zonă. În anul 2026, aeroportul Satu Mare aniversează 90 de ani de la înființare”, se arată în comunicatul Consiliului Județean Satu Mare.
Investiții majore în infrastructură
La începutul anului 2025 a fost finalizată construcția noului terminal destinat exclusiv plecărilor, o investiție de 311,8 milioane de lei (aproximativ 63 de milioane de euro).
Lucrările au fost realizate de Bog’Art, deținută de Raul Doicescu, în asociere cu UTI Construction and Facility Management, controlată de Tiberiu Urdăreanu, și cu Drumuri Bihor, companie controlată de Beniamin Rus.
Dotări ale noului terminal
Noul terminal al aeroportului din Satu Mare include:
4 porți de îmbarcare
sistem inteligent de benzi pentru bagaje
ghişee automate de pre-boarding
sistem de detecție și recunoaștere facială
lifturi panoramice
sistem avansat de procesare a bagajelor
