Amenzi de până la 6500 de lei pentru folosirea incorectă a cardurilor de alimente!
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat miercuri că peste 2,6 milioane de români vor primi, în luna octombrie, o nouă tranșă de 250 de lei pentru achiziționarea de alimente. Încărcarea cardurilor cu suma de 250 de lei va începe pe 15 octombrie.
„Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în luna octombrie de o nouă tranşă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente! Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie”, anunţă ministrul într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui Adrian Câciu, ”beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt: persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare”.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, mai menţionează Câciu.
Prin intermediul cardurilor sociale 2024 nu se pot cumpăra alcool sau țigări. Se poate, cumpăra însă orice produs alimentar de la comercianții parteneri. De exemplu, carne, pâine, ulei, făină, zahăr, cafea, bulion, conserve, apă, legume, brânzeturi. De asemenea, se pot cumpăra mese calde de la partenerii din lanțurile de supermarketuri, dar și magazinele mai mici.
Carduri sociale 2024. Ce nu se poate cumpăra cu banii de la stat
a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde
b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea
c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;
d) comercializarea tichetelor sociale. Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Utilizarea cardurilor sociale pentru achiziția de alcool și țigări poate aduce amenzi de aproximativ 6.500 de lei. Aceste amenzi pot fi aplicate și de Poliția Locală. Cardurile blocate în cazul persoanelor care le-au folosit pentru a achiziţiona băutură şi ţigări vor rămâne blocate până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra.
