Turnul Slăninilor din Ardeal, o moștenire lăsată de sașii care au adus disciplina muncii în Transilvania
Turnul Slăninilor din Dumitra, cunoscut și sub numele de „frigiderul medieval”, este un turn fortificat din secolul al XV-lea situat în localitatea Dumitra, județul Bistrița-Năsăud. Acesta face parte dintr-un ansamblu medieval alături de biserica din sat, și era folosit în trecut de comunitatea săsească locală pentru păstrarea și afumarea slăninilor. Turnul a servit drept depozit alimentar și simboliza prosperitatea sașilor din zonă, fiind un spațiu dedicat conservării alimentelor în condiții de siguranță.
Sașii din Dumitra foloseau acest turn pentru a depozita slănina într-un loc răcoros și ferit de dăunători, ceea ce l-a transformat într-un fel de „frigider” medieval. Turnul a rămas un simbol al vieții economice și sociale a comunității săsești, fiind un exemplu de ingeniozitate în folosirea arhitecturii medievale pentru conservarea alimentelor.
Turnul Slăninilor este una dintre atracțiile turistice din zonă, iar alături de biserica medievală, renovată între 1998-2000, formează un ansamblu istoric valoros, evocând tradițiile și modul de viață al sașilor transilvăneni.
Istoria sașilor din Transilvania a fost una pașnică
În Evul Mediu, o parte din sașii transilvăneni (cel mai probabil din zona Bistriței) au trecut Munții Carpați și s-au așezat și în nord-vestul Principatul Moldovei, formând o comunitatea compactă cel mai important pe teritoriul actual al județelor Suceava (în sudul Bucovinei/Bucovina de Sud) și Neamț respectiv în orașele Baia (germană Moldenmarkt) și Târgu Neamț (germană Niamtz). De asemenea, sașii au fost prezenți și în procesul de colonizare al Țării Românesti (Valahia) urmându-l pe Negru Vodă sau Radu Negru la fondarea statului medieval românesc la sud de Carpați, mai precis în orașele Târgoviște (germană Tergowisch/Tergowiste) si Câmpulung Muscel (germană Langenau).
În întreaga istorie a acesteia, comunitatea săsească a fost una predominantă pașnică, foarte muncitoare, pioasă, conservatoare, tolerantă cu celelalte comunități etnice conlocuitoare, comerciantă și burgheză, bucurându-se de privilegiile administrative, economice, sociale și politice emise prin „Diploma andreană” (latină Diploma Andreanum, germană Das Andreanum sau Der Goldenen Freibrief der Siebenbürger Sachsen) și confirmate ulterior prin autonomia „Universității Săsești” (germană Sächsische Nationsuniversität) din Evul Mediu până în Epoca modernă.
După terminarea Primului Război Mondial, sașii transilvăneni au contribuit la unirea Transilvaniei cu România, votând o adeziune la unirea cu Regatul României, fiind o minoritate etnică foarte loială statului român. La fel precum sașii în Transilvania, și șvabii în Banat precum și germanii bucovineni în Bucovina au votat pentru unirea regiunilor lor cu patria românească după Primul Război Mondial.
Astfel, sașii transilvăneni fac parte din grupul mai larg al germanilor din România după 1918 și sunt cel mai vechi sub-grup constitutiv al acestuia, având o istorie însemnată și bogată de peste 800 de ani pe teritoriul actual al României. În afara zonelor tradiționale, istorice sau etnografice cunoscute din sudul, sud-estul respectiv nord-estul Transilvaniei, comunități mai mici de sași s-au regăsit și se mai regăsesc în nord-vestul Transilvaniei (e.g., în zona Clujului precum și în împrejurimi).
Precum alte grupuri constitutive ale germanilor din România, sașii transilvăneni au fost încadrați în trecut, din punct de vedere istoric, cultural și geopolitic, în conceptul german de „Mitteleuropa” (i.e., Europa Centrală). Ca toate grupurile constitutive ale minorității germane din România, sașii sunt reprezentați la nivel politic în România de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR). În Statele Unite ale Americii, comunitatea săsească emigrată în această țară este reprezentată de asociația Alliance of Transylvania Saxons.
