Alba – Copil de 2 ani și 11 luni, accidentat de o mașină în localitatea Cenade. Era nesupravegheat
Un accident rutier a avut loc în seara zilei de 5 iulie 2024 în localitatea Cenade, județul Alba. Potrivit informațiilor furnizate de Poliția municipiului Blaj, un copil în vârstă de 2 ani și 11 luni a fost accidentat de un autoturism în timp ce se afla pe strada Principală din localitate, fiind lăsat nesupravegheat de părinți.
Mașina era condusă de o tânără de 19 ani, care nu consumase alcool, conform rezultatului aparatului etilotest.
Minorul a suferit leziuni corporale și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
