SOCIAL

Surse: Tânăra care a creat un cont fals cu pozele criminalului din Mureș și a amenințat familia victimei îl cunoștea personal. La audieri, le-a oferit anchetatorilor informații despre el

Noi detalii ies la iveală despre tânăra care a creat un cont fals folosind fotografia criminalului din Mureș.

Femeia a utilizat imaginile acestuia pentru a amenința rudele Andei, victima ucisă cu brutalitate în localitatea Miheșu de Câmpie. Polițiștii, alături de trupele speciale, au intervenit și au dus-o la audieri. În timpul interogatoriului, anchetatorii au aflat că femeia îl cunoștea personal pe Emil Gânj, principalul suspect în acest caz.

Potrivit unor surse din anchetă, femeia ar fi oferit informații relevante despre fugar, motiv pentru care a fost eliberată ulterior din arest, scrie Observator.ro.

Emil Gânj este căutat la nivel național pentru uciderea fostei sale iubite, Anda, în localitatea Miheșu de Câmpie. Autoritățile îl cercetează în lipsă pentru multiple infracțiuni: omor calificat, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea unui ordin de protecție.

Ultimul indiciu privind locul unde s-ar putea afla a venit din localitatea Sărata, județul Bistrița-Năsăud. Un localnic a alertat autoritățile prin 112, susținând că l-ar fi văzut pe suspect.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *