SOCIAL

Cum s-a produs accidentul de pe A1, din Hunedoara! Trei persoane au fost rănite

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 6:00, pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu-Deva, în zona localității Orăștie, în eveniment fiind implicate patru autovehicule.

Accident deosebit de grav pe A1, pe sensul de mers Orăștie – Simeria. Multiple victime au primit îngrijiri medicale – VIDEO

Conform cercetărilor preliminare, un cetățean bulgar, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu tir care circula în fața sa. În urma impactului inițial, autoutilitara a fost proiectată pe banda a doua, unde a fost lovită de două autoturisme aflate în deplasare pe banda 2, din aceeași direcție de mers.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a trei persoane, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Traficul în zonă a fost temporar restricționat, pentru intervenția echipajelor de poliție, pompieri și ambulanță, dar a fost reluat în condiții normale după finalizarea măsurătorilor la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *