SOCIAL

O plimbare l-a costat libertatea! Bărbat din Sălaj, reținut după ce a plecat de acasă, deși era în arest la domiciliu. Unde l-au găsit polițiștii

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Sălățig, județul Sălaj, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de evadare.

Incidentul a avut loc în data de 22 iulie 2025, când polițiștii au efectuat un control inopinat la domiciliul bărbatului pentru a verifica respectarea măsurii arestului la domiciliu, impusă de magistrații Judecătoriei Zalău în data de 13 iulie 2025. Acesta se afla sub măsura preventivă în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

La momentul controlului, bărbatul nu a fost găsit la domiciliu, ceea ce a declanșat imediat verificări în zona apropiată. În scurt timp, polițiștii l-au depistat pe o stradă din vecinătatea locuinței.

În urma celor constatate, pe numele acestuia a fost deschis un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *