Femei lovite în Alba Iulia de o beizadea, care a intrat cu bolidul pe trotuar. Victimele sunt în stare gravă – VIDEO
Un accident rutier extrem de grav a avut loc marți dimineața, 5 august 2025, în centrul municipiului Alba Iulia, în fața blocului 280 de pe strada Ardealului. Două femei, de 68 și 79 de ani, care se aflau regulamentar pe trotuar, au fost lovite în plin de un autoturism scăpat de sub control.
A intrat cu mașina în oameni și apoi în vitrina unui magazin
Potrivit martorilor, șoferul unui autoturism de culoare roșie ar fi pierdut controlul direcției, a urcat pe trotuar, a ricoșat într-un magazin Superbet, apoi a lovit cele două femei aflate pe trotuar, aruncându-le câțiva metri mai departe. „Sunt pe jos, în fața blocului, pline de sânge…”, a declarat un martor pentru ziarulunirea.ro.
Cine este șoferul
La volanul autoturismului se afla un bărbat de 31 de ani, din Alba Iulia. Acesta nu consumase alcool sau substanțe interzise, conform testelor efectuate de polițiștii sosiți la fața locului.
Una dintre victime, transportată cu elicopterul SMURD
Cele două victime au fost preluate de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, iar din cauza stării grave a uneia dintre femei – cea de 79 de ani – s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean din Târgu Mureș, unde va primi îngrijiri medicale specializate. Cealaltă victimă, în vârstă de 68 de ani, a fost stabilizată și transportată la spitalul din Alba Iulia.
Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și investighează toate împrejurările producerii accidentului.

One Comment