Acțiune a polițiștilor din Groși: Aproape 100 de persoane legitimate și amenzi de peste 5.000 de lei
Polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Groși, județul Maramureș, au desfășurat ieri o acțiune de prevenire și menținere a ordinii publice pe raza localității Coltău. Timp de două ore, forțele de ordine au verificat legalitatea documentelor și au monitorizat traficul rutier.
Rezultatele controalelor:
91 de autovehicule oprite pentru verificări;
99 de persoane legitimate;
17 sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de peste 5.000 de lei:
15 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
2 sancțiuni conform Legii 132/2008, privind asigurarea obligatorie RCA.
Măsuri dispuse de polițiști:
reținerea certificatelor de înmatriculare pentru 4 autovehicule;
reținerea a 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare;
reținerea unui permis de conducere.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupei Canine și al jandarmilor, fiind parte a demersurilor pentru creșterea siguranței comunității.
