Polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în mai multe cazuri de violență domestică și amenințări, soldate cu reținerea unui bărbat care a încălcat un ordin de protecție, emiterea a două ordine de protecție provizorii și întocmirea mai multor dosare penale. Toate intervențiile au avut loc Continuă să citești
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Zam, județul Hunedoara, a fost prins de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului, în cadrul unei acțiuni ample de control desfășurată sâmbătă, 2 august 2025. Incidentul a avut loc în jurul orei 11:00, pe DJ 707F, pe direcția Sălciva – Zam. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a înregistrat o Continuă să citești
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Lupeni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi păcălit mai multe persoane, încasând sume consistente de bani în schimbul unor lucrări de renovare pe care fie nu le-a efectuat deloc, fie le-a abandonat Continuă să citești



