Avram Iancu și eroismul moților: Bătăliile din Munții Apuseni care au schimbat soarta românilor
Avram Iancu și eroismul moților – Evenimentele dramatice din 2 iunie 1848 de la Mihalț au marcat un punct de cotitură în istoria luptei românilor pentru libertate.
Masacrul comis de trupele maghiare și secuiești asupra țăranilor români neînarmați a generat o reacție de rezistență organizată, condusă de eroul național Avram Iancu. Românii s-au refugiat în Munții Apuseni, unde au scris unele dintre cele mai glorioase pagini ale Revoluției Pașoptiste Ardelene.
Avram Iancu, conducându-și trupele din cartierul general de la Câmpeni, a reușit să respingă atacurile forțelor revoluționare maghiare, înfrângându-l pe maiorul Imre Hatvani în mai multe bătălii. Rezistența românilor în fața maghiarizării și a disoluției naționale a fost organizată impecabil de Iancu și prefecții săi, care au apărat Munții Apuseni, înscriindu-se pentru totdeauna în istoria militară a României.
Luptele glorioase conduse de Iancu la Zlatna, Abrud, Baia de Criș și alte locații din Apuseni au consolidat statutul său de protector al românilor. Alături de Iancu, figuri eroice precum Axente Sever, Simion Balint și Ioan Buteanu au luptat pentru libertatea și demnitatea națională a românilor din Transilvania.
După calmarea evenimentelor militare şi înfrângerea revoluţiei maghiare organizate de Kossuth de către coaliţia militară austro-rusă, Avram Iancu a fost trădat în cel mai nedemn mod de autorităţile austriece centrale şi locale care au preluat controlul militar şi administrativ asupra Ardealului. Avram Iancu a fost marginalizat în politică prin ignorare iar mai apoi prin respingere făţişă şi prigonire. Arestat şi mai apoi eliberat la presiunea maselor de moţi este şicanat şi urmărit în permanenţă deoarece era perceput ca un pericol major la adresa administraţiei imperiale.
Va merge de două ori în audienţă la Franz Iosef la Viena o dată în februarie 1850 şi o dată în august al aceluiaşi an dar de fiecare dată nu i se va da nici un răspuns concret cu privire la problemele vitale ale ţăranilor români. Împăratul austriac a procedat exact ca şi înaintaşul său Leopold al II lea -cel mincinos- care a refuzat cererile fruntaşilor români din „Supplex Libellus Vallachorum” (petiţia ţăranilor români) şi care instigând cu abilitate, diplomaţie şi perfidie a folosit Răscoala lui Horea împotriva partidei aristocrate maghiare după care i-a asasinat pe conducători într-un cadru „legal” fără mustrări de conştiinţă. De aceea Iancu va refuza decoraţiile (Ordinul Leopold cl. a-III-a trimise de Franz Iosef în repetate rânduri dar va acepta decoraţia Ordinul Sf. Ana cl. a-II-a trimisă de ţarul ruşilor Nicolae al II lea prin generalul Alexander Nicolaevici Luders. Iancu justifică foarte clar refuzul primirii decoraţiilor imperiale austriece: „Mai întâi să se decoreze naţiunea cu împlinirea promisiunilor”.
La vizita împăratului în Ardeal care a avut loc la 21 iulie 1852 Iancu nu se prezintă la sosirea acestuia pe muntele Găina şi nici mai târziu la Apahida. Iancu nu a putut să-i ierte împăratului mincinos neacordarea drepturilor pentru românii care căzuseră şi pentru putredul imperiu austro-ungar pe câmpul de luptă, cu miile şi pentru nerecunoştiinţa josnică prin care insulta în mod grav sacrificiul eroilor români.
