SOCIAL

O butelie a explodat în municipiul Gheorgheni, județul Harghita. Doi adolescenți au fost evacuați – FOTO

O butelie explodat la o casă din municipiul Gheorgheni, județul Harghita, iar apoi a izbucnit și un incendiu.

La locul evenimentului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

În interiorul locuinței, se aflau 2 persoane care s-au autoevacuat pe acoperiș, de unde au fost evacuate, de către pompieri, cu ajutorul scării culisabile.

Pompierii au constatat faptul că este vorba despre o explozie de butelie, urmată de incendiu, cauzată de acumulări de gaze.

Persoanele evacuate de pe acoperișul casei sunt doi adolescenți: un băiat, de 16 și o fată, de 18 ani, aflați în stare de conștiență, care au fost asistate medical la fața locului.

Fata a suferit un atac de panică și a fost preluată și transportată, de către echipajul SMURD, la Spitalul Municipal Gheorgheni, pentru îngrijiri medicale suplimentare de specialitate.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *