Lacul din Ardeal care atrage mii de turiști în fiecare an! Are o frumusețe de nedescris, dar mult mai interesantă este istoria lui întunecată

Situat în munții Gilău din județul Cluj, Lacul Beliș este un lac de acumulare creat în anii 1970 pe râul Someșul Cald. Deși are o lungime modestă de doar 13 km, frumusețea peisajului împădurit care îl înconjoară este în contrast cu istoria sa întunecată.

Oamenii din comuna Beliș spun că apele sunt blestemate și nu este an să nu își găsească aici pieirea câteva suflete. Până și înotătorii cu experiență sunt speriați de întunericul acestor ape tulburi, de parcă nu s-au mai putut niciodată limpezi de când s-au adunat în vale. Iar cauza nu poate fi decât modul dramatic în care s-a născut acest lac, din suferința oamenilor care și-au văzut casele înghițite de ape.

Un lac de acumulare care a luat prea multe suflete

Pentru lacul Fântânele-Beliş au fost sacrificate sute de gospodării de moţi din comuna Beliş şi din cătunele din jurul ei. Cătune precum Milioan, Pleș, Dădești, Bolojești sau Giurcuța de Jos sunt acum de domeniul amintirii și doar în verile foarte secetoase, când nivelul apei lacului scade foarte mult, se pot vedea ruinele unor case abandonate și acoperite de ape. Între ele, cele mai triste sunt ruinele fostei biserici din Giurcuța de Jos.

Când autoritățile comuniste au decis să construiască aici un baraj și un lac de acumulare, sute de locuitori din valea Belișului au fost strămutați spre locuri mai înalte. Unii și-au reconstruit casele pe dealuri, alții au plecat definitiv din zonă, iar unii chiar au murit de inimă rea văzând că toată viața lor, toată agoniseala și casele la care trudiseră de generații aveau să fie făcute pulbere sub ape.

Se spune că autoritățile au strămutat și morții din cimitire, dar nu pe toți. Iar sufletele celor care au fost lăsați sub ape au înnegrit lacul și țin apele tulburi de nu vezi mai mult de 3 metri în jur, dacă faci scufundări.

Biserica din Lacul Beliș încă rezistă apelor

În perioadele de secetă, când apele lacului scad, se ivesc la lumină turlele bisericii care rezistă, ca printr-o minune, de peste 40 de ani. A fost singura construcţie care nu a fost mutată, lăcaş de cult încărcat de istorie, datând de la 1400. Dar comuniştii nu puneau preţ pe valoarea ei.

Pe la începutul anilor 1900, era locul de alinare al credincişilor, care veneau la slujbe şi se închinau lui Dumnezeu. Când au plecat, moţii au smuls icoanele, altarul şi ferestrele şi tot ce au putut lua dinăuntru. Pe pereţi, au rămas de strajă doar îngerii şi sfinţii…

Povestea bisericii aduce acum turiştii amatori de scufundări şi bani frumoşi scafandrilor. Pentru câteva sute de lei, echipat cu butelie de oxigen şi mască, poţi ajunge în adâncul apelor să vezi ruinele lăcaşului sfânt distrus de sistematizările comuniste.

Scafandrii spun că lacul este atât de întunecat, că nu poţi vedea mai mult de trei metri în jur, în zilele senine. Iar, când apele ajung la buza malului, până la vârful bisericii trebuie să cobori 15 metri.