SOCIAL ȘTIRI ACTUALE

Accident tragic pe DN 76: două persoane și-au pierdut viața într-un carambol cu patru mașini în Bihor

Un accident grav a avut loc marți dimineață, pe DN 76, între Beiuș și Oradea, în zona localității Pocola, unde patru autoturisme au fost implicate într-un carambol. Două persoane și-au pierdut viața în urma impactului, iar traficul în zonă este complet blocat pe ambele sensuri.

Apelul care anunța accidentul a fost primit la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor în jurul orei 07:20. La fața locului au intervenit rapid echipe de salvare, inclusiv două echipaje de pompieri militari de la Secția Beiuș cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au intervenit pentru extragerea uneia dintre victime, rămase captive într-unul dintre autoturisme. Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare pentru cele două persoane aflate în stop cardio-respirator. Din păcate, după eforturi intense, medicii au declarat decesul celor doi bărbați implicați în accident.

Traficul în zonă a rămas blocat, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale acestui tragic incident.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *