Accident grav în Maramureș! Un tânăr de 23 de ani și o șoferiță de 60 de ani, transportați de urgență la spital
Un tânăr de 23 de ani și o femeie de 60 de ani au fost transportați de urgență la spital în urma unui accident grav provocat sâmbătă, 24 mai 2025, pe Bulevardul Octavian Goga, la intersecția cu strada Basarabia din municipiul Satu Mare.
Potrivit IPJ Maramureș, vinovată de producerea accidentului este femeia de 60 de ani, care ar fi efectuat o manevră de viraj spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un tânăr de 23 de ani, din municipiul Satu Mare, care circula regulamentar din sens opus de circulație.
„La data de 24 mai a.c., la ora 21.51, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Bulevardul Octavian Goga, la intersecția cu strada Basarabia din municipiul Satu Mare.
Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 60 ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de viraj spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un tânăr de 23 de ani, din municipiul Satu Mare, care circula regulamentar din sens opus de circulație.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
