În Bistrița ca în Japonia! Va avea un sistem revoluționar de colectare a gunoaielor cu vacuum – al doilea oraș din Europa care îl implementează
Fără mirosuri, fără gunoaie lângă tomberoane, fără mașini de gunoi zilnice! Bistrița se pregătește să implementeze un sistem revoluționar de colectare a deșeurilor, pe bază de vacuum – la fel ca în Japonia, Coreea de Sud sau Helsinki, Finlanda. Primarul Gabriel Lazany a anunțat că orașul va deveni al doilea din Europa care adoptă acest sistem ultramodern.
Totul este complet automatizat. Deșeurile sunt aspirate prin tuburi subterane, ajungând într-o stație centrală de colectare. Sistemul funcționează cu senzori și mecanisme de comprimare:
”Containerele sunt îngropate, închise ermetic. Când se umplu, senzorii transmit la stația centrală. Gunoiul e aspirat și trimis prin țevi subterane către un punct de colectare. Nu mai avem mizerie, miros sau mașini de gunoi zilnice. Ridicarea se face o dată pe săptămână, iar containerele sunt comprimate pentru eficiență maximă”, a explicat primarul Lazany în cadrul emisiunii Bistrițeanul Live.
Ideea: inspirată din spitale și Finlanda
Gabriel Lazany a spus că a preluat ideea de la sistemul de transport al documentelor cu vacuum de la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Apoi a studiat sistemul implementat în Helsinki și a contactat firma finlandeză care l-a dezvoltat.
”Am avut videoconferință cu producătorii și i-am convins să pornim un proiect pilot în cartierul Petre Ispirescu. Ministrul Marcel Boloș a fost impresionat și m-a chemat imediat la București pentru discuții detaliate”, a precizat edilul.
Cât costă nouă sistem
Implementarea completă va costa aproximativ 35 de milioane de euro, cu un buget estimat de 5 milioane euro per cartier. Fiecare cartier va avea un punct propriu de colectare – amenajat în fostele puncte termice din oraș.
Unde mai există un astfel de sistem?
Europa: Helsinki (Finlanda) – singurul oraș de pe continent cu sistem similar
Asia: Japonia, Coreea de Sud
Orientul Mijlociu: Arabia Saudită
Primul cartier vizat este Petre Ispirescu, iar dacă proiectul pilot are succes, se va extinde în tot orașul. Sistemul se montează rapid, fără disconfort major pentru locuitori – prin tuburi de 30 cm diametru ce pot fi instalate pe lângă blocuri.
