SOCIAL

Digul subteran din Salina Praid a cedat! Furioși, localnicii au luat cu asalt sediul companiei miniere. Imaginile cu minerii ieșind din adâncuri sunt tulburătoare – VIDEO

Ploile torențiale din ultimele zile au avut consecințe devastatoare asupra Salinei Praid, una dintre cele mai importante atracții turistice și economice din zonă. Societatea Națională a Sării a anunțat că infiltrațiile masive au dus la inundarea atât a sectorului minier, cât și a celui turistic.

Minerii au făcut eforturi disperate pentru a limita pagubele, însă joi dimineață digul din subteran a cedat sub presiunea apei. Martorii povestesc că unii dintre mineri au ieșit din subteran în lacrimi, iar imaginile surprinse în acele momente sunt tulburătoare. Pot fi văzute AICI. 

Potrivit unui angajat al minei, pereții interiori s-au prăbușit, iar situația în „mina Telegdy” a devenit critică, betonul cedând sub forța apei.

„Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina Praid, debitul pârâului Corund a crescut semnificativ. Societatea Naţională a Sării SA vă informează că astăzi, 29.05.2025, în jurul orei 10.52, digul construit în subteran de către angajaţii Salrom, cu eforturi deosebite, a cedat, la presiunea apei care a pătruns pe sub acest dig.

Sectorul minier Telegdy nu mai poate fi salvat de pătrunderea apei. Stocurile de sare aflate în subteran au fost compromise, inclusiv echipamentele şi utilajele care nu mai pot fi recuperate”, a transmis Societatea Naţională a Sării S.A, SALROM, companie de stat aflată în subordinea Ministerului Economiei.

Lovitura este cu atât mai dură pentru comunitatea locală, a cărei economie se bazează în mare parte pe turismul generat de salină. Revoltați de cele întâmplate, localnicii s-au adunat în fața sediului companiei miniere, acuzând autoritățile de pasivitate și de lipsă de prevenție într-o criză care, spun ei, putea fi evitată.

Protestatarii au mărșăluit până la intrarea în clădire, cerând vehement socoteală conducerii companiei. Oamenii susțin că liderii companiei au ignorat semnalele de alarmă și au tratat cu nepăsare semnele de degradare ale digului, în timp ce afacerile locale ajung acum la faliment.

În urma tensiunilor, angajații s-au baricadat în birouri pentru siguranță. „Este o stare de linșaj la Praid”, au relatat martori pentru publicația Blikk.

Situația a degenerat suficient de mult încât autoritățile au trimis echipaje de poliție și jandarmi pentru a restabili ordinea. Localnicii susțin că structura digului a fost atât de slabă încât „n-ar fi oprit nici măcar un pârâu, darămite apele învolburate ale râului Corund”. Oamenii de afaceri din zonă afirmă că au oferit ajutor pentru consolidarea minei, însă conducerea ar fi refuzat orice implicare externă.

Numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 200. Mulți dintre ei și-au pierdut speranța că mina sau turismul din Praid își vor mai reveni vreodată, notează clujenii.ro.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *