Două tinere reținute de polițiști după ce au UMILIT și BĂTUT o elevă de 12 ani din Toplița, Harghita
Două tinere au bătut în 1 iunie, de Ziua Copilului, în jurul orei 20.30, o elevă de 12 ani din Toplița. Mama fetei a depus plângere la Poliție.
În urma sesizării, polițiștii au demarat imediat cercetările, iar în scurt timp au identificat două tinere, de 17 și 21 de ani, care, la data incidentului, s-ar fi întâlnit cu minora pe o stradă din municipiu.
Pe fondul unei stări conflictuale preexistente, generată de schimbul de cuvinte și expresii jignitoare în mediul online, cele două tinere i-ar fi aplicat minorei mai multe lovituri cu palma peste față.
În cursul zilei de astăzi, cele două persoane bănuite de comiterea faptei au fost reținute pentru 24 de ore și au fost depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind întocmit un dosar penal.
