SOCIAL ȘTIRI ACTUALE

Patru autovehicule, confiscate la Maramureș, în urma perchezițiilor. A fost descindere în Vișeu

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru autovehicule, dintre care trei utilaje care ar fi fost folosite la exploatare forestieră.

Față de o persoană a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a dispus ulterior măsura controlului judiciar.

Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale, în care se fac cercetări, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

În fapt, din cercetări a reieșit că administratorul unei societăți comerciale ar fi traficat cinci utilaje destinate exploatării forestiere, în valoare de peste 60.000 de euro, cu scopul sustragerii de la executarea silită a acestora.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *