Accident cu trei mașini în localitatea Racu, Harghita!
Un accident de circulație cu trei autoturisme s-a produs luni, 9 iunie, în jurul orei 13.20, pe DN 12 (E578), pe raza localității Racu, din județul Harghita.
La locul evenimentului s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ Mădăraș.
În accident au fost implicate 3 autoturisme, rezultând 3 victime conștiente, neîncarcerate. Acestea sunt preluate de către echipajele medicale aflate la fața locului, urmând a fi transportate la UPU a Spitalului Județean de Urgență M.Ciuc.
Circulația rutieră se desfășoară alternativ pe un sens. La fața locului se află și un echipaj de poliție.
