Bărbat înjunghiat în Petroșani. S-a deschis dosar penal
Un bărbat a fost înjunghiat în Petroșani, lângă un bar.
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată printr-un apel 112, la data de 19 iunie a.c., în jurul orei 23.15, de către un bărbat de 36 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat în vârstă de 43 de ani, tot din municipiul Petroșani.
Din verificările efectuate a rezultat că, în urma unui conflict verbal și al consumului de băuturi alcoolice, persoana vătămată ar fi fost lovită, în timp ce se afla în proximitatea unui bar.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Poliției Petroșani, pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale.
