SOCIAL ȘTIRI ACTUALE

Accident în Petroșani, Hunedoara, pe strada Cuza Vodă! Șoferul a lovit tot ce i-a ieșit în cale

Un accident rutier grav s-a petrecut vineri seara târziu, în jurul orei 23.15, în Petroșani, Hunedoara, pe strada Cuza Vodă. Un șofer a ajuns la spital după ce a lovit două mașini și o poartă

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată în cursul nopții trecute, în jurul orei 23:15, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Cuza Vodă.

La fața locului, echipajele de poliție au constatat că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Petroșani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a acroșat două autoturisme parcate. În urma impactului, a fost avariată și poarta de acces a unui imobil din zonă.

Conducătorul auto a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii unui eventual consum de alcool sau substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *