SOCIAL ȘTIRI ACTUALE

Tragedie în Hunedoara, într-o gospodărie din Ghelari: Un zid s-a prăbușit peste doi soți – VIDEO

O anexă din curtea unei gospodării din localitatea Ghelari, județul Hunedoara, s-a prăbușit marți peste doi soți, surprinși de căderea zidului de susținere al construcției. Incidentul s-a soldat cu rănirea gravă a femeii și cu rănirea bărbatului, care a reușit să se salveze singur de sub dărâmături.

La sosirea echipajelor de intervenție, femeia era prinsă parțial sub moloz și se afla în stare de inconștiență. Pompierii au reușit să o extragă rapid, iar echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean au început manevrele de resuscitare. Acestea au dat roade, femeia recăpătând semne vitale, însă starea de inconștiență s-a menținut. Victima a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la Spitalul Județean din Deva.

Bărbatul, deși prins inițial sub zidul prăbușit, a reușit să se autoevacueze. Acesta a suferit o posibilă fractură la un picior și a fost transportat de ambulanța SMURD la Spitalul din Hunedoara.

Intervenția a fost coordonată de Detașamentul de Pompieri Hunedoara, care a acționat cu o autospecială și o ambulanță SMURD.

Zidul căzut aparținea unei construcții anexe, în care era depozitat material lemnos. Autoritățile competente vor efectua cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale prăbușirii.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *