Hunedoara – Accident grav pe DN66, în localitatea Băiești: Trei persoane rănite, intervenție cu elicopter SMURD
Trei persoane – doi bărbați și o femeie – au fost rănite într-un accident rutier produs în dimineața zilei de sâmbătă, 6 iulie 2025, pe DN66, în localitatea Băiești, comuna Pui, județul Hunedoara.
Accidentul a avut loc în urma coliziunii dintre două autoturisme, în care se aflau în total trei persoane: două în unul dintre vehicule și una în celălalt.
Detașamentele de pompieri Petroșani și Hunedoara au acționat cu două autospeciale de intervenție și două ambulanțe SMURD;
Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au fost trimise în sprijin;
A fost solicitat și un elicopter SMURD pentru transport aerian de urgență.
Un bărbat de aproximativ 56 de ani, șoferul unuia dintre autoturisme, a suferit un traumatism cranian. A fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la UPU Petroșani.
Ceilalți doi răniți, o femeie și un bărbat, au prezentat multiple traumatisme și au fost transportați cu ambulanțele SMURD și SAJ la UPU Hunedoara.
La sosirea echipajelor de urgență, toate cele trei victime erau conștiente, fiind stabilizate și evaluate medical la fața locului.
Pompierii au intervenit pentru prevenirea incendiilor, asigurarea perimetrului și curățarea carosabilului, astfel încât circulația rutieră să poată fi reluată în condiții de siguranță.

@stiridinstransilvania Accident în băieți, județul Hunedoara #fyp #stiridintransilvania #accident #hunedoara ♬ İsyankar – Ufuk Kızıl
