Polițiștii din Covasna au salvat viața unui bărbat care se pregătea să comită un gest tragic – FOTO
Sâmbătă seară, în jurul orei 22:10, un apel la 112 i-a pus în alertă pe polițiștii din Sfântu Gheorghe. O femeie anunța că fiul său de 37 de ani ar intenționa să își pună capăt zilelor, menționând că acesta s-ar putea afla în zona gării din municipiu.
Imediat, trei echipaje au fost direcționate în zonă pentru căutarea persoanei. Au fost făcute încercări de contactare telefonică a acestuia, însă bărbatul nu a răspuns.
Autoritățile au menținut legătura telefonică cu mama și soția acestuia, pentru a obține informații suplimentare utile intervenției din teren, iar din verificările efectuate polițiștii au aflat că bărbatul fusese surprins pe peronul gării în jurul orei 21:58, iar ulterior plecând într-o direcție necunoscută.
Au fost extinse căutările în mai multe zone, inclusiv în Chichiș și Ozun, iar în cele din urmă, bărbatul a fost identificat în apropierea localității Chilieni. A fost preluat în siguranță de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Covasna și transportat la Spital pentru evaluare și sprijin de specialitate.

Tânăr salvat de polițiștii din Covasna!
