Hunedoara – Bărbat de 48 de ani, transportat la spital după ce a fost agresat într-un bar din Simeria – presupusul autor, reținut
Hunedoara – Un incident violent a avut loc duminică seara, 13 iulie 2025, în orașul Simeria. Polițiștii au intervenit rapid după un apel la 112 care anunța o agresiune comisă asupra unui bărbat, în urma unui conflict spontan izbucnit într-un local din oraș.
Incidentul s-a produs în jurul orei 20:15, când victima, un bărbat de 48 de ani, patronul barului în cauză, a fost lovită în zona capului cu un obiect contondent, suferind o plagă deschisă la nivelul frunții. Din informațiile preliminare, se pare că agresiunea a fost declanșată după ce victima nu i-ar mai fi permis accesul în local unui client aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva, pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii din Simeria au identificat rapid presupusul agresor – un bărbat tot de 48 de ani, din Câmpia Turzii, județul Cluj – și l-au reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat astăzi, 14 iulie, magistraților Judecătoriei Deva, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii faptei și pentru administrarea completă a probelor necesare în dosar.
