Visarion Sarai – călugărul sârb care a stârnit revolta religioasă a românilor din Ardeal și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română

Visarion Sarai, călugăr ortodox născut în Bosnia, a fost figura-cheie a mișcării anti-unioniste din Transilvania, între anii 1744-1746. Fără studii, dar cu o carismă mistică, el a fost considerat de popor un sfânt încă din timpul vieții. A fost arestat de autoritățile habsburgice și întemnițat în Kufstein, fiind ulterior canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1950, în plin regim comunist.

Visarion Sarai (născut Nicolai Sarai în 1714, în Bosnia) a fost un ieromonah ortodox cu o viață plină de contraste: de la sihăstrie și asceză, la inițierea uneia dintre cele mai importante mișcări religioase anti-unioniste din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Fiul unor țărani bosniaci, Visarion a fost călugărit în 1738 la Mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă, după o perioadă petrecută ca pelerin. A trăit apoi o vreme în Muntele Athos și în mănăstirea Pakra din Slavonia, iar viața sa austeră i-a conturat imaginea de ascet, foarte apropiat de credincioșii simpli.

În 1744, la îndemnul patriarhului sârb Arsenie al IV-lea, Visarion a fost trimis în Banat și Transilvania cu scopul de a opri extinderea Bisericii Române Unite cu Roma, înființată oficial în 1701 prin Unirea cu Biserica Catolică. Deși nu avea studii teologice și își rostea predicile prin tălmaci, mesajul său simplu și radical a avut un impact puternic asupra românilor din Ardeal.

„Vai de capul vostru, ați vândut sufletele voastre!” – erau cuvintele cu care avertiza românii uniți, spunând că botezurile și pomenile lor sunt nevalabile, iar morții lor sunt „osândiți”. În ciuda lipsei de argumente teologice, mesajul său a fost receptat cu entuziasm în satele transilvănene, mai ales în Mărginimea Sibiului, pe fondul tensiunilor sociale și religioase ale vremii.

După ce a străbătut localități precum Deva, Orăștie, Sebeș, Miercurea Sibiului, Săliște, și altele, Visarion a fost arestat la ordinul autorităților austriece și închis, trecând prin mai multe fortărețe: Sibiu, Alba Iulia, Deva, Timișoara, Osijek, Raab, iar în cele din urmă a fost închis în temuta fortăreață Kufstein din Tirol. Acolo, se crede că a și murit, în condiții grele, deși unele surse spun că ar fi fost eliberat ulterior la presiunile Rusiei.

Mișcarea inițiată de el a dus indirect la exilul episcopului unit Inocențiu Micu-Klein și a provocat, în deceniile următoare, o serie de revolte religioase și identitare care au pus sub presiune autoritățile habsburgice.

Canonizare cu miză politică

În 1950, în plin regim comunist și imediat după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Biserica Ortodoxă Română a decis canonizarea lui Visarion Sarai, alături de alți lideri religioși anti-unioniști precum Sofronie de la Cioara și Oprea Miclăuș. Canonizarea a fost proclamată solemn pe 21 octombrie 1955, în Catedrala ortodoxă din Alba Iulia, printr-o ceremonie grandioasă.

Ulterior, în 1962, Biserica Ortodoxă Sârbă a recunoscut la rândul său sfințenia ieromonahului Visarion. El este prăznuit în fiecare an la 21 octombrie, fiind considerat sfânt mărturisitor pentru credința ortodoxă.

Context istoric și interpretări

Istoricii sunt împărțiți în evaluarea sa. David Prodan îl consideră un personaj simplu, incult, dar capabil să răscolească masele cu fanatism. Pe de altă parte, Silviu Dragomir vede în el un simbol al revoltelor religioase românești împotriva uniformizării habsburgice și a presiunii de catolicizare.

Pentru mulți români ortodocși din Ardeal, Visarion Sarai rămâne o figură de rezistență spirituală, chiar dacă acțiunea sa a provocat fracturi adânci în comunitățile locale.