Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare: „Nu s-a pierdut nicio finanțare! Nu voi permite jocuri politice pe seama elevilor și profesorilor”
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a oferit explicații ferme în legătură cu acuzațiile apărute în spațiul public referitoare la o presupusă pierdere de finanțare pentru reabilitarea a patru unități de învățământ din oraș. Acesta a transmis că nu s-a pierdut nicio finanțare prin PNRR, că procedura de achiziție este în desfășurare legală, iar contestațiile sunt parte firească din proces. Edilul a acuzat jocuri politice și atacuri personale, promițând că proiectele vor merge înainte.
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a transmis public un mesaj clar și tranșant privind acuzațiile lansate în ultimele zile legate de o presupusă pierdere a unei finanțări de 59 de milioane de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru reabilitarea a patru școli din oraș.
„Nu s-a pierdut nicio finanțare și nu a fost anulată nicio procedură”, a declarat edilul.
Doru Dăncuș a catalogat drept „o mare minciună” zvonurile propagate de un consilier local și întreținute de un jurnalist cu care se află în litigiu, pe care îl acuză că are ca scop defăimarea sa continuă.
Situația reală, potrivit primarului
Primăria Baia Mare a obținut finanțarea pentru proiecte și a demarat procedura de achiziție publică, care se desfășoară sub monitorizarea ANAP, având ca unic criteriu de atribuire: prețul cel mai mic.
„Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) ne cere reevaluarea ofertelor, ceea ce vom face în termenul legal de 15 zile. Este o etapă firească, nu o anulare. Nu s-a respins nicio procedură, ci doar se solicită o corecție în cadrul aceluiași proces”.
Edilul critică însă tendințele unora dintre operatorii economici de a forța atribuirea contractelor la valori aproape de 100% din estimare, invocând „chichițe legislative”, în detrimentul ofertelor corecte și rezonabile.
Suspiciuni de blocaj artificial
Doru Dăncuș și-a exprimat îngrijorarea față de posibila tentativă concertată de a bloca proiecte importante pentru oraș, menționând că același agent economic care a contestat licitația pentru școli a depus o contestație și pentru reabilitarea unor blocuri.
„Dacă vom avea constructori serioși, lucrările se vor realiza în termen. Dacă cineva încearcă să tragă de timp sau să joace la cacealma, nu va reuși”.
Primarul a dat asigurări că va aplica legea pentru a merge mai departe cu lucrările, chiar și în condiții mai dificile.
În finalul declarației, Doru Dăncuș a lansat un apel către consilierii locali și reprezentanții tuturor formațiunilor politice: ”Îi invit pe toți aleșii locali, indiferent de culoarea politică, să lase deoparte mesajele tendențioase și titlurile alarmiste și să contribuim cu toții la bunul mers al acestui oraș. Eu îi asigur de toată deschiderea și bunăvoința mea”.
