SOCIAL

„Școala de acasă” s-a transformat în anchetă penală! 16 percheziții în Mureș la persoane care nu au înapoiat tabletele primite în pandemie

Polițiștii din județul Mureș au desfășurat miercuri, 20 august, o amplă acțiune în comuna Band, unde au efectuat 16 percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează infracțiunea de abuz de încredere.

Ancheta a scos la iveală faptul că mai mulți localnici au primit, prin programul guvernamental „Școala de acasă”, tablete și dispozitive electronice destinate elevilor, în baza unor contracte de comodat încheiate cu o școală din zonă. Ulterior, beneficiarii nu au returnat bunurile, contrar obligațiilor asumate, producând un prejudiciu estimat la peste 16.600 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au reușit să recupereze o parte dintre aparatele distribuite, precum și sume de bani reprezentând valoarea acestora. Totodată, 16 persoane au fost ridicate și duse la sediul Poliției pentru audieri și continuarea cercetărilor.

La data de 20 august a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band, sub supraveghere Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Band, în cadrul mai multor dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de ‘abuz de încredere’.

Conform cercetărilor, mai multe persoane din comuna Band au beneficiat, pe baza unor contracte de comodat încheiate cu o unitate de învățământ, de dispozitive electronice cu acces la internet, distribuite prin programul național ‘Școala de acasă’.

Ulterior, persoanele în cauză nu au restituit bunurile conform prevederilor legale, fiind creat astfel un prejudiciu estimat la aproximativ 16.620 de lei. În urma activităților, au fost recuperate o parte dintre dispozitivele electronice, precum și contravaloarea acestora.

De asemenea, 16 persoane au fost conduse cu mandate de aducere la sediul unității de poliție pentru audieri și continuarea cercetărilor”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Târgu Mureș, Secțiilor Rurale Râciu, Ungheni, Miercurea Nirajului, Serviciului Criminalistic și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *