Spaniol bolnav și fără venituri, găzduit la adăpostul de noapte din Satu Mare. Instanța i-a respins cererea de revocare a ordinului de protecție
Un caz neobișnuit a ajuns pe masa Judecătoriei Satu Mare, unde un cetățean spaniol, bolnav și fără resurse financiare, a solicitat revocarea ordinului de protecție emis pe numele său. Instanța a respins cererea ca inadmisibilă, astfel că bărbatul va rămâne sub supraveghere electronică.
Spaniolul, găzduit în prezent la adăpostul de noapte din municipiul Satu Mare, a invocat grave probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu cancer în fază terminală și leucemie, aspecte confirmate prin acte medicale.
Acesta a susținut că intenționează să părăsească România în cursul lunii august, pentru a se întoarce în Spania, unde vrea să obțină pensia de boală și să urmeze tratamente medicale. Totodată, bărbatul a precizat că mama sa, aflată în Spania, este grav bolnavă și dorește să o mai poată vedea, conform presasm.ro.
Reclamantul a arătat că nu mai are niciun venit și că nu prezintă risc pentru persoana protejată prin ordinul de protecție, întrucât nu intenționează să mai revină în România înainte de expirarea măsurii.
Judecătoria Satu Mare a reținut însă că, printr-o decizie anterioară a Tribunalului Satu Mare, durata ordinului a fost redusă de la un an la șase luni. Conform Legii nr. 217/2003, doar persoana împotriva căreia s-a dispus un ordin de protecție pe durata maximă poate cere revocarea sau modificarea acestuia.
În aceste condiții, judecătorul a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea fără a analiza fondul cauzei.
Instanța a dispus plata sumei de 30,91 lei, reprezentând onorariul interpretului autorizat de limba spaniolă, care a asigurat traducerea în fața instanței.
