LEGAL

Covasna: Condamnări grele în cazul bebelușului ucis la Herculian. Mama și iubitul ei vor sta după gratii peste 23 de ani

Tribunalul Covasna a pronunțat miercuri, 27 august 2025, sentința în cazul care a șocat întreaga comunitate din județ: bebelușul de 8 luni, ucis la începutul acestui an în satul Herculian. Cei doi inculpați, mama copilului și concubinul ei, au fost găsiți vinovați și au primit pedepse grele cu executare.

Potrivit anchetatorilor, copilul a fost supus mai multor agresiuni în zile diferite, iar rănile suferite i-au adus sfârșitul.

Principalul inculpat, un tânăr de 25 de ani, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru omor calificat și la 4 ani și 3 luni pentru rele tratamente aplicate minorului. Pedepsele au fost contopite, astfel că acesta va sta după gratii 23 de ani și 5 luni.

Mama micuțului are numai 24 de ani și a fost condamnată la 23 de ani pentru omor calificat și la 4 ani și 3 luni pentru complicitate la rele tratamente aplicate minorului. În urma contopirii pedepselor, femeia va executa 24 de ani și 5 luni de închisoare.

Cum s-a ajuns la tragedie

Potrivit anchetei, calvarul copilului a început pe 4 februarie 2025, când concubinul mamei l-a lovit cu pumnul în cap. În loc să-l ducă de urgență la spital, femeia nu a cerut ajutor, deși știa că fiul său era grav rănit.

Două zile mai târziu, pe 6 februarie, bărbatul l-a lovit din nou pe micuț, de data aceasta cu palma, apoi l-a apăsat pe piept pentru a-l sufoca. A continuat agresiunile și pe 7 februarie, lovindu-l iarăși în zona feței.

Loviturile repetate și lipsa îngrijirilor medicale au dus la un traumatism cranian grav, cu fracturi și hemoragii interne. Astfel, la data de 8 februarie 2025, copilul a murit din cauza rănilor.

În fapt, s-a reținut că, în data de 04.02.2025, inculpatul K.Ș.O., în timp ce se afla la locuinţa inculpatei C.E., a lovit o singură dată cu pumnul în regiunea parieto-occipitală victima, un minor în vârstă de 8 luni pe care îl avea în îngrijire.

Ulterior, în data de 06.02.2025, în timp ce se afla la locuinţa sa din satul Herculian, jud. Covasna a lovit din nou cu palma în zona ochiului stâng copilul în vârstă de 8 luni şi l-a apăsat pe piept în scopul de a îl sufoca.

În data de 07.02.2025, în acelaşi context, a lovit pe victima cu palma în zona ochiului stâng. Aceste acţiuni conjugate au cauzat multiple echimoze pe faţă şi trunchi şi un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de craniu în regiunea parieto-occipitală, cu hematom epidural şi subdural, hemoragie şi dilacerare cerebrală soldat cu decesul victimei la data de 08.02.2025.

Inculpata C.E., având cunoștință despre faptul că, în data de 04.02.2025, în timp ce se afla la locuinţa sa din com. Augustin, jud. Braşov, inculpatul K.Ș.O. l-a lovit o singură dată cu pumnul în regiunea parieto-occipitală pe fiul său în vârstă de 8 luni, l-a privat pe minor de îngrijirile medicale de urgenţă care ar fi fost necesare, întărind astfel rezoluţia infracţională a inculpatului de a îl agresa în continuare pe minor.

Respectiv în data de 06.02.2025, în timp ce se afla la locuinţa sa din sat Herculian, jud. Covasna, inculpatul K.Ș.O. l-a lovit cu palma în zona ochiului stâng şi l-a apăsat pe piept în scopul de a îl sufoca, iar în data de 07.02.2025, în acelaşi context, l-a lovit cu palma în zona ochiului stâng, acţiuni conjugate care au cauzat multiple echimoze pe faţă şi trunchi şi un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de craniu în regiunea parieto-occipitală, cu hematom epidural şi subdural, hemoragie şi dilacerare cerebrală”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *