SOCIAL ȘTIRI ACTUALE

Super polițistă din Deva! Era în timpul liber, dar a prins hoțul singură în 60 de minute – VIDEO

Spirit civic și profesionalism la Deva: o polițistă aflată în timpul liber a reușit să identifice și să rețină un bărbat bănuit de furt la mai puțin de o oră după ce victima a sesizat fapta.

Incidentul a avut loc pe 30 august 2025, în jurul orei 15:50, când un bărbat de 55 de ani a anunțat Poliția Municipiului Deva că, în urmă cu trei zile, i-au fost furate cinci telefoane mobile lăsate nesupravegheate într-o plasă agățată de ușa unei instituții.

Pe baza descrierii făptașului și a altor indicii, agent principal de poliție Elena-Denisa Zavracu, din cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva, aflată în afara orelor de serviciu, l-a recunoscut pe suspect pe bulevardul 22 Decembrie din Deva.

Este vorba despre un bărbat de 54 de ani din Satu Mare, care a fost interceptat și predat colegilor aflați în misiune, fiind condus la sediul Poliției pentru cercetări. În urma intervenției, o parte din prejudiciu a fost recuperată.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Pentru promptitudinea și implicarea sa, polițista a primit aprecieri din partea persoanei păgubite, a colegilor și a conducerii instituției.

Poliția atrage atenția cetățenilor să nu lase bunuri de valoare nesupravegheate, nici măcar pentru scurt timp, în locuri publice sau accesibile. „O clipă de neatenție poate însemna pierderea unor obiecte importante și un prejudiciu dificil de recuperat”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

@stiridinstransilvania O polițistă a prins singura un hot. Detalii pe www.stiridintransilvania.ro #deva #fyp #stiridintransilvania ♬ original sound –

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *