SOCIAL

Zeci de sătmăreni surprinși pe camerele de supraveghere aruncând gunoiul ilegal! Urmează amenzi URIAȘE – FOTO

Primăria Municipiului Satu Mare continuă programul de monitorizare video a punctelor gospodărești, cu scopul de a asigura un mediu curat în oraș. Începând din această lună, camere de supraveghere au fost instalate și puse în funcțiune pe strada Vasile Goldiș și pe Bulevardul Cloșca nr. 1.


Prima cameră de monitorizare a fost montată în septembrie, pe strada Bârgăului, la punctul gospodăresc nr. 526. Doar în primele trei zile de funcționare, sistemul video a surprins peste 30 de cazuri de depozitare ilegală a deșeurilor.

Și în noile locații, încă din prima zi de funcționare, camerele au înregistrat numeroase acțiuni de aruncare a gunoiului în locuri nepermise. Imaginile au fost transmise Poliției Locale, care verifică și identifică persoanele implicate pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.


Autoritățile reamintesc cetățenilor că abandonarea deșeurilor în alte locuri decât cele indicate în contractul cu operatorul de salubrizare reprezintă contravenție. Conform OUG nr. 92/2021, aprobată prin Legea nr. 17/2023, amenzile sunt cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice.


Primăria subliniază că supravegherea video este esențială pentru menținerea curățeniei, dar și pentru depistarea celor care nu respectă regulile de colectare a deșeurilor. Volumul fiecărui punct gospodăresc este dimensionat pentru numărul de persoane cu contract activ, astfel încât depozitarea corectă să fie posibilă pentru toți.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *