Încă un șantier finalizat în Baia Mare: Strada Brândușelor, complet reabilitată și modernizată
Primăria Municipiului Baia Mare a anunțat finalizarea lucrărilor pe strada Brândușelor, una dintre arterele unde în ultimele săptămâni s-au derulat lucrări complexe de modernizare și reabilitare edilitară.
„Așa cum am mai spus, deschidem și vom continua să deschidem noi șantiere în Baia Mare. Asta nu înseamnă însă că nu se lucrează în cele deja existente și că nu facem tot posibilul să le finalizăm cât mai rapid și cât mai calitativ”, a transmis primarul municipiului, Doru Dăncuș.
Lucrări complete, de la rețele subterane la asfalt și trotuare
Pe strada Brândușelor au fost efectuate intervenții majore asupra rețelelor edilitare, lucrări esențiale, dar care au necesitat spargerea întregii suprafețe carosabile.
După finalizarea acestor operațiuni, municipalitatea a decis refacerea integrală a străzii, pentru a evita situațiile în care asfaltul nou este afectat de lucrări ulterioare.
Printre lucrările realizate se numără:
Reasfaltarea completă a străzii;
Refacerea și prelungirea trotuarului spre bulevardul Independenței, în zona unde nu exista;
Aducerea la nivel a capacelor și gurilor de scurgere;
Marcaje rutiere pe întreaga lungime a străzii.
Primarul promite ritm susținut de modernizări
Edilul a subliniat că modelul de intervenție aplicat pe strada Brândușelor – modernizare completă, nu reparații parțiale – va fi extins și pe alte străzi afectate de lucrări de infrastructură subterană.
„Am decis să refacem în integralitate strada, așa cum îmi doresc să procedăm la fiecare dintre cele afectate de astfel de lucrări. Ieri a fost finalizată oficial și ultima etapă. Continuăm!”, a declarat primarul.
Baia Mare continuă programul de reabilitare stradală
Strada Brândușelor este una dintre arterele secundare importante din oraș, iar reabilitarea acesteia face parte din programul amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din Baia Mare, care include lucrări simultane în mai multe zone ale municipiului.
