SĂNĂTATE

Cazul unui pacient care a refuzat ani la rând operația ce i-ar fi salvat viața! Medicul clujean Dan Eniu: „Pacienții care acceptă boala sunt învingători”

Medicul oncolog clujean Dan Eniu atrage atenția asupra diferențelor majore dintre pacienții care își acceptă diagnosticul și tratamentul și cei care rămân în faza de negare, subliniind impactul decisiv al acestei atitudini asupra evoluției bolii. În cariera sa, medicul a întâlnit numeroase situații – inclusiv cazul unui pacient care a refuzat inițial o intervenție complexă, dar care, după acceptarea bolii, a reușit să supraviețuiască mai mult de zece ani, scrie Doctorcluj.ro.

Dan Eniu: Acceptarea bolii este esențială în oncologie

Potrivit medicului, reacțiile pacienților la diagnosticul oncologic variază considerabil: „Sunt unii care neagă boala și vor 10 verificări și 10 repetări. Sunt alții care sunt disperați și vor repede operație. La un moment dat se ajunge la acceptare, pentru că nu se poate altfel”.

Odată ce această etapă este depășită, colaborarea dintre pacient și medic se schimbă radical: „Din acel moment, pacienții sunt mai buni, mai ascultători. Acceptă tratamente grele, de durată”.

Eniu subliniază că pacienții care reușesc să accepte realitatea și să lupte sunt „mai puternici ca oricare alții”, iar această atitudine le crește șansele de a parcurge cu succes etapele dificile ale tratamentului oncologic.

Diferențele dintre pacienții oncologici și cei care apelează la intervenții estetice

Oncologul povestește o experiență din perioada în care lucra într-o clinică de chirurgie plastică, unde trata pacienți oncologici în aceleași saloane cu persoane care veneau pentru intervenții estetice: „Era o clinicuță unde se făceau augmentări mamare și operații estetice. Și venea Dan Eniu, care opera cancer. Asistentele îmi spuneau: ‘Sunt altfel de paciente”, astea ale dvs”.

El subliniază că tratamentele oncologice sunt solicitante, iar pacienții trec prin radioterapie, chimioterapie, controale și complicații: „Toate astea au un impact foarte mare și pacientul oncologic trebuie să le accepte și să le ducă”.

Acceptarea ca formă de învingere

Eniu atrage atenția că pacienții care resping tratamentul și caută alternative fără fundament medical își reduc drastic șansele: „Cei care nu acceptă și spun «eu merg pe naturiste» pierd. Acești pacienți pierd”.

Cazul unui pacient care a refuzat ani la rând operația ce i-ar fi salvat viața

Medicul relatează cazul unui pacient tânăr, cu o tumoră pelvină gravă, tratat anterior în mai multe centre medicale. Eniu a recomandat o hemipelvectomie, o intervenție extrem de mutilantă, care presupune amputarea unui membru inferior și a jumătății de bazin.

Pacientul a refuzat inițial: „Fugi, domnule, de aici! Nici vorbă”.

Tumora a avansat, provocând obstrucție intestinală, dureri severe și noi complicații.

După numeroase vizite și ezitări, pacientul a revenit: „Doctor, faceți-mi, nu mai pot”.

Operația a fost realizată cu succes, iar excizia a fost completă. Deși pacientul a suferit multiple invalidități, a reușit să se reabiliteze, să lucreze și chiar să-și refacă viața de familie.

„Acum vine la control, cred că are peste 10 ani. Lucrează ca paznic, e bine, și trăiește pentru că a acceptat”, a mai spus medicul clujean.

„Uneori ți se pare mult să-ți tai un deget sau un sân. Boala te obligă. Dacă accepți, poți să fii învingător. Dacă nu accepți, ești sigur că ai pierdut lupta”, a concluzionat acesta, în emisiunea lui Ionuț Dragotesc.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *