SOCIAL

Accident rutier mortal în Călugăreni: Două autoturisme implicate, unul răsturnat. O persoană a decedat

Un accident rutier grav s-a produs miercuri seara, 17 decembrie 2025, în localitatea Călugăreni. Două autoturisme au fost implicate, unul dintre ele răsturnându-se. O persoană a fost găsită încarcerată și inconștientă, fiind declarată decedată la locul evenimentului. Alte două persoane au refuzat transportul la spital.

În jurul orei 18:00, echipajele de urgență au fost alertate pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Călugăreni, unde un autoturism era răsturnat, existând suspiciunea unei persoane încarcerate.

La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Ulterior, pentru sprijin medical, au fost alocate și două ambulanțe SAJ.

La sosirea salvatorilor, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul era răsturnat. În interiorul acestuia se afla o persoană încarcerată, aflată în stare de inconștiență.

Pompierii militari au intervenit pentru extragerea victimei, care a fost predată echipajelor medicale aflate la fața locului.

La ora 18:35, persoana extrasă din autoturismul răsturnat a fost declarată decedată la locul accidentului.

În cel de-al doilea autoturism se aflau două persoane, ambele conștiente, care au refuzat transportul la spital.

Autoritățile urmează să stabilească cauzele și împrejurările producerii accidentului, în cadrul cercetărilor specifice.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *