SOCIAL ECONOMIC/ADMINISTRATIV ȘTIRI ACTUALE

”Doru, Doru, Doru, ce faci primare, unde ești?” – Baia Mare plătește 12 milioane de euro pe o deszăpezire care lipsește

Deputat de Maramureș, Cristian Brian, l-a desființat pe primarul din Baia Mare, Doru Dăncuș, pentru că plătește 12 milioane de euro pe servicii de deszăpezire care nu se fac.

Doru, Doru, Doru, ce faci primare, unde ești?” Cum să blochezi orașul la un cost de 12 milioane de euro? Nepricepere, rea-voință sau scheme? Baia Mare are un nou contract de deszăpezire cu valoare de 63 de milioane pe 2 ani de zile, care include și serviciile de salubrizare. De ce să faci deszăpezirea străzilor cu o firmă care ridică gunoiul? Asta doar primarul și cei care au făcut caietul de sarcini pot să ne spună. Urmările le vedem cu toții. Patinoare în loc de străzi și bulevarde. Trafic blocat. și foarte mult haos. Primarul știa de problema contractului din momentul în care l-a semnat, dar din păcate îi pasă mai mult de profitul firmei decât de siguranța baimărănilor. Un preț gigantic, aș putea spune, pentru deszăpezire. Și vă spun foarte sincer, la ce estimez eu în momentul de față, operatorul este pe minus.

Ca haosul să fie complet, gunoaile nu au fost ridicate pentru că firma de deszăpezire nu și-a făcut treaba. Și cel mai trist este faptul că vorbim despre exact aceeași firmă. Acum ni se spune că ce bună era fostă firma de deszăpezire. Firma finului primarului.

Anii trecuți, când aveam pe ceilalți prestatori de serviciu, toată lumea striga nașul, finul și așa mai departe. Acum ne este dor de nașul / finul. Aici e schema.

Un nou contract pe bani mai mulți. Băimăreni plătesc, drumurile sunt necurățate în continuare, iar ei își umplu buzunarele.

Despre legătura dintre ultimele două firme. care se ocupau de deszăpezirea în Baia Mare și despre firmele de casă ale primăriei Baia Mare, nu voi vorbi acum, pentru că a făcut-o deja presa locală. Dar, iarna nu s-a terminat, iar soluțiile nu pot fi găsite, dacă ne gândim la beneficiu firmelor de casă și nu al băimărenilor. Solicit administrații locale să facă publice toate datele din acest contract și să pună presiune pentru îndeplinirea fiecărui indicator. Cele rele să se spele, cele bune să mă sune”, a acuzat deputatul.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *