Bărbat de 33 de ani, reținut la Lupeni după ce ar fi spart geamurile a două autoturisme – VIDEO
Un bărbat de 33 de ani din Lupeni a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi distrus geamurile a două autovehicule în aceeași zi. Suspectul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentat procurorilor.
Două sesizări în mai puțin de o oră
Potrivit informațiilor transmise de Politia Municipiului Lupeni, prima sesizare a fost înregistrată în data de 15 februarie, în jurul orei 12:15. Un bărbat a reclamat faptul că și-ar fi găsit parbrizul autorulotei spart.
La fața locului, polițiștii au constatat existența a două zone avariate la nivelul parbrizului, fără alte distrugeri sau urme de forțare.
La aproximativ 50 de minute distanță, în jurul orei 13:05, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi spart cu o piatră luneta unui autoturism aparținând unei femei din municipiu.
Dosare penale pentru distrugere
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au stabilit că un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Lupeni, este bănuit de comiterea ambelor fapte.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Suspectul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
În cursul zilei de 17 februarie, bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetul de pe langa Judecatoria Petrosani, cu propuneri legale corespunzătoare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
