SOCIAL ȘTIRI ACTUALE

Un clujean reclamă o posibilă înscenare de accident: Amendă de 2.025 lei și permis suspendat 30 de zile

Un clujean susține că a fost victima unei situații controversate, după ce a fost contactat telefonic de reprezentanți ai Biroului Constatări Avarii Cluj și informat că ar fi fost implicat într-un accident rutier pe care nu l-ar fi declarat.

Potrivit relatării publicate pe rețelele de socializare, în momentul producerii presupusului incident, la volanul mașinii se afla soția acestuia, care afirmă că nu a simțit niciun impact și nu a avut cunoștință despre vreun eveniment rutier.

Filmări contradictorii

Familia a fost informată că „păgubitul” ar deține o filmare care ar demonstra momentul impactului. Cei doi susțin însă că dețin, la rândul lor, imagini surprinse de camera de bord.

Ajunsă la constatări, șoferița ar fi vizionat o înregistrare în care se vede cum autoturismul trece pe lângă un taxi, iar ulterior ar cădea capacul oglinzii taximetrului. Conform declarațiilor, nu ar exista contact direct între cele două vehicule.

Pe înregistrarea taximetristului s-ar auzi un zgomot în momentul căderii capacului, în timp ce pe filmarea mașinii reclamante nu s-ar observa niciun impact. De asemenea, potrivit postării, oglinda autoturismului condus de femeie nu prezintă urme de lovire.

Amendă și suspendarea permisului

În urma procedurii, șoferița s-a ales cu o amendă în valoare de 2.025 de lei, suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile și trei puncte de penalizare.

Pe filmarea lui având sunet se aude probabil cum cade capacul, la noi pe filmare doar momentul în care trece și nu se întâmplă nimic .

Pe oglinzile mașinii noastre nici urmă de contact.

Ei bine ne-am ales cu o amendă de 2025 lei, persimul i-a fost suspendat pentru 30 de zile și 3 puncte de penalizare.

Când a fost sunat, proprietarul mașinii implicate nu a fost de acord să facă o amiabilă, spunând următoarea frază ”să plătească pentru tot ce a făcut”, a relatat bărbatul pe grupul Info Trafic Cluj-Napoca.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *