Accident rutier la ieșirea din Câmpeni spre Abrud. Pompierii au intervenit de urgență
Câmpeni, 29 septembrie 2025 – Un accident rutier s-a produs în această dimineață la ieșirea din orașul Câmpeni, pe drumul spre Abrud. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, însă, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, nicio persoană nu a rămas încarcerată.
Pentru gestionarea situației, Secția de pompieri Câmpeni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Echipajele medicale au evaluat la fața locului persoanele implicate în accident și au acordat sprijin celor care au avut nevoie.
Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.
